De ce, uneori, vindecarea începe cu a simți mai mult
Corpul are o hartă a vulnerabilităților. Nu una teoretică, ci una vie. Zonele în care am căzut, ne-am lovit, ne-am forțat, nu dispar din memoria lui. Ele rămân acolo, tăcute, în țesuturi, ligamente, articulații, fascii. Sunt locuri unde, cândva, a fost prea mult, un efort dus prea departe, o tensiune dusă prea mult timp fără sprijin sau ignorată ani întregi.
De cele mai multe ori, aceste zone nu dor. Nu pentru că sunt „rezolvate”, ci pentru că organismul știe foarte bine să le ducă în plan secund. Când viața devine solicitantă — stres prelungit, oboseală cronică, presiune emoțională, boală, lipsă de resurse — corpul intră într-un mod de funcționare extrem de inteligent: reduce percepția și amorțește durerea. Nu o elimină, nu o neagă, ci o pune temporar în surdină. Mută atenția dinspre corp spre supraviețuire, nu ca să ne păcălească, ci ca să ne țină în viață.
În astfel de perioade, durerea este amortizată, iar pragul ei crește. Este mecanismul prin care oamenii pot funcționa ani întregi fără să simtă ce se întâmplă, cu adevărat, în interior. Corpul spune, în felul lui: „Nu acum. Avem lucruri mai urgente.” De aceea, oameni extrem de stresați nu simt fracturi minore, mamele nu simt durerea în situații de pericol, bolnavii cronici își „uită” durerile până când încep să se vindece. Facem ce e de făcut, dar plătim, din păcate, mai târziu.
În aceste perioade, funcționăm: Mergem mai departe!
Corpul nu e construit să fie confortabil, e construit să ne țină în viață. Da, este profund, elegant și, într-un fel, emoționant. Ceea ce pare contraintuitiv pentru mulți este un adevăr neurofiziologic solid: corpul uman este construit pentru supraviețuire, nu pentru confort permanent. Iar când presiunea devine mare, el face exact ce trebuie.
Paradoxul apare atunci când lucrurile încep să se așeze. Când ritmul încetinește puțin, când respirația devine mai conștientă și profundă. Când există, măcar parțial, fragmente de siguranță. Atunci, sistemul nervos se „dezaburește”. Inflamația difuză scade, semnalele locale sunt din nou auzite, zonele vulnerabile devin mai perceptibile. Nu pentru că se agravează, ci pentru că pot fi simțite din nou.
Durerea „iese la suprafață”, nu ca un atac, ci ca un mesaj!
În realitate, este foarte ușor să interpretăm acest moment ca pe un regres. Să credem că ceva s-a stricat. Că am făcut o greșeală, că tratamentul nu funcționează, că îmbătrânirea s-a accelerat, că, dintr-odată, corpul nu mai ține pasul. Este exact invers, toate acestea sunt semne de ieșire din modul de avarie și se vor calma pe măsură ce corpul se reechilibrează. Nu este o pedeapsă, este o revenire a conștienței corporale. Corpul revine în contact cu sine, după mult timp de compensare.
Durerea care reapare nu indică leziuni noi. Nu este un semn că organismul se destramă. Din contră: este dovada că a fost suficient de inteligent încât să ducă mult, în tăcere, și că acum începe să ceară atenție. Durerea care reapare nu este un eșec al procesului, este o invitație la colaborare.
Felul în care răspundem acestui moment contează enorm. Dacă ne speriem, sistemul nervos se închide din nou. Dacă forțăm, protecția revine. Dacă ne judecăm, tensiunea se adâncește. Corpul, atunci când este ascultat cu respect, știe exact ce are de făcut. Dacă îl ascultăm, dacă ne mișcăm blând, dacă ne hidratăm, încălzim, respirăm, corpul înțelege un mesaj foarte simplu: „E în regulă. Putem lăsa din nou durerea să plece.”
Un gând care merită păstrat
Durerea care reapare nu este dușmanul nostru. Este un mesaj care spune:
„Sunt din nou aici. Putem lucra împreună.”
Și da — este uluitor cât de inteligent este corpul uman.
Mai ales atunci când începem să-l ascultăm, nu să-l corectăm.
Vindecarea nu este o linie dreaptă. Este un proces de reîntoarcere în corp, nu o fugă de el.
Un mic ritual de seară - 10 minute pentru calmarea durerilor nocturne Nu pentru a „repara” ceva, ci pentru a închide ziua într-un mod care spune corpului: ești în siguranță. Așază-te comod, într-o lumină caldă. Pune o mână pe piept și una pe abdomen. Respiră lent, fără să forțezi nimic. Apoi, cu un ulei simplu sau cu palmele goale, atinge ușor zonele care dor. Masează lent, fără intenția de a „rezolva", doar contactează zona, mișcări lente, circulare, fără presiune. Dacă apare o emoție, o senzație, lasă-le să fie. Respiră... inspir pe nas, lent (4 secunde), expir mai lung pe gură (6–8 secunde), fără efort. În acest timp, poți spune mental sau cu voce joasă: „Ești în siguranță. Te aud.” Atât. Uneori, este tot ce are nevoie corpul ca să înceapă să se liniștească.
Acest tip de abordare stă la baza lucrului meu în sesiunile individuale și în atelierele de reconectare corporală.
Invitație la reciprocitate
Un jurnal nu se vinde. Se susține.
Dacă acest articol te-a atins, te-a ajutat să înțelegi ceva sau ți-a adus un moment de claritate, poți susține acest spațiu printr-o contribuție voluntară. Scriu aceste texte din experiență vie, în ritmul meu, fără abonamente și fără promisiuni de frecvență. Le ofer deschis, ca pe un spațiu de reflecție și întoarcere către Sine.
Orice susținere este o formă de încurajare care mă ajută să continui. Iar dacă alegi doar să citești și să păstrezi cu tine ce ți-a fost de folos, este la fel de în regulă.
Tag Revolut Business: @regasestearmonia
sau direct Link Revolut Bussines